o bănuială
în lume există un număr finit
de idei care circulă
(cât de cât) liber.
așa se face că
populația globală crește,
dar e din ce în ce
mai proastă,
uneori bubuie.
în așa condiții potrivnice,
din când în când o idee
trebuie să treacă
simultan prin doi
sau mai mulți
dintre noi.
le zicem coincidențe,
sincronicități,
curente artistice,
Daft Punk,
Radiohead,
TVR,
parteneriate public-private,
contracte cu statul,
accidente pe contrasens la Km 87,
relații de lungă durată,
bașca iubire.
fără să pătrundem mare lucru,
și fără a încurca Pământul din rotație,
ne gratulăm singuri
valoarea intrinsecă,
sigur foarte mare,
daca nu chiar maximă.
și totuși
poate am înțeles lucrurile
fundamental greșit:
poate nu noi ne stăpânim ideile,
ci ele ne posedă
doar din când în când,
fix atunci când au chef
să ne vadă încă o dată
fețele noastre superbe
de premianți
subjugați,
anonimi.
și poate că fix bucata aia
de timp care trece,
cu idei întâmplându-se
pe chipurile noastre,
e exact atât cât ii ia
lui Dumnezeu
să-și facă un Selfie.
*Click*