Nu știu unde o să ne oprim. Pare că se depun simultan eforturi considerabile atât pentru găsirea șamponului perfect, cât și pentru deodorantul ăla super-eficient pe care să-l aplici o dată în viață, după care să îți iei de-o grijă. Atât de ocupați suntem. Și asta ne mâhnește decisiv. Pentru că indiferent dacă ești fanatic sau amator, practic n-ai destul timp într-o viață de om să te speli pe cap cât ai vrea.
Iar cum sistemul nu doarme decât în beznă totală, de câțiva ani a apărut șamponul uscat – această odraslă cretină rezultată în urma încrucișării dintre șamponul la tub și deodorantul la spray – pentru acele momente delicate în care oamenii nu își permit să fie murdari și grăbiți, decât în miros proaspăt de polimeri.
Secolul vitezei va câștiga probabil detașat războiul împotriva mătreții, dar nu înțeleg ofensiva asta împotriva apei, în general. Probabil că se simte o sete de repaus, iar asta nu miroase nimănui a bine.
Și e ok. Nu e timp de înțelegere. Ne grăbim, la nivel de specie. E păcat să lăsăm treaba neterminată, la cât suntem de capabili. Poate că un alt model teoretic ar putea, într-o bună zi, rezolva încă și mai multe probleme presante dintr-un singur foc. Simt că prea mult am îmbinat doar utilul cu plăcutul. Cât să zaci în mediocritate? Vine și Anul Nou, numărătoarea inversă e gata să înceapă. Dați SMS-urile, sunați rudele, pregătiți paharele. Priviți cu încredere spre viitor, acel interval magic plin de oportunități pentru toate gusturile și tipurile de păr, în care șamponul va fi potabil sau nu vom fi deloc.