Tag: inCalitateDeCasieră

#137

Live-ul lui David Byrne de la Austin City Limits în 2001 se încheie cu “Life during wartime”, urmat de “I wanna dance with somebody”. Ultimul e un cover mai degrabă atipic chiar și pentru David Byrne, care introduce piesa explicând cum că “this is the song my mom used to sing to me when I…
#135

Greu după aseară. Aproape că nu îmi vine să mă relaxez. Poate sufăr de CeTePeză cronică. Ascult albumul nou Partizan, de pe care câteva dintre piese sunt începute în ’84, când Artan și Suedezu aveau 22-23 de ani, și finalizate în 2025, la 63-64. Poza unu și poza doi, cu niște cântece între ele. Coapte…
#129

1. Curios câți oameni o să ajungă la bătrânețe cocoșați grav nu atât de la genți cărate câș o viață întreagă, cât de la mâncatul shaormei. Poziția aia îndeajuns de aplecată încât să nu stropești nici hainele, nici pantofii. Un flagel. Când iei în calcul și curbura gâtului spre telefonul etern luminat, pui de-o reclamă…
#128

1. Simt că ar fi nevoie de o Clasă Zero și pentru clădirile cu risc seismic. Parcă prea le rupem din joaca lor de-a zgârie-norii comuniști și le aducem într-o realitate abruptă și definitivă prin bulina aia. Ieri cuburi strașnice de beton, azi calificative la vedere. Le traumatizăm. Clasa Zero de risc seismic e această…
#121

Oare delfinii se mântuiesc? Ai crede că în Rai pot ajunge doar delfinii buni, onești, delfinii cuminți care dau mingea înapoi – ăia care înoată cu turiștii indiferent de culoarea pașaportului și emit ultrasunete în deplin mindfulness, respectând cu strictețe orele de liniște absolută afișate la avizier. Iar ăia răi – delfinii cămătari sau delfinii…
#116

De fiecare dată când sunt pe scaun la dentist și stomatologul îmi zice “clătim”, eu aud “plătim” și mă înțeapă inima instantaneu. Nu vrei să primești bonuri fiscale pe scaunul ăla. Când se întâmplă să spună “clătim bine” nu-mi dau seama dacă pune presiune pe portofelul meu sau doar vrea să laude clinica. Ulterior, după…
#114

Contrar previziunilor de blockbuster, apocalipsa are șanse să fie subtilă. Un bec uitat aprins, un șiret dezlegat, o farfurie cu prea multe sarmale, poate un vaccin banal sau chiar un film cretin. Nimic ce nu s-ar putea rezolva cu grijă, școală sau Colebil. În tot cazul, genul de stângăcie inofensivă care să polarizeze păreri până…
#113

Nu știu unde o să ne oprim. Pare că se depun simultan eforturi considerabile atât pentru găsirea șamponului perfect, cât și pentru deodorantul ăla super-eficient pe care să-l aplici o dată în viață, după care să îți iei de-o grijă. Atât de ocupați suntem. Și asta ne mâhnește decisiv. Pentru că indiferent dacă ești fanatic…
#101 plus

Nicăieri nu găsești pijamale purtate pe stradă cu mai multă duioșie decât între blocurile din Drumul Taberei. Pur și simplu te simți ca acasă. Ești mereu la un pas să rogi orice trecător la întâmplare să îți dea untul din frigider.
#98

Epidemia de talent show-uri din ultimii ani a oferit, în caz că mai era nevoie, un circuit oficial și o caroserie demnă virusului ăsta neaoș care e datul cu părerea. În sensul că suntem din ce în ce mai mulți care o facem la un nivel tot mai competitiv. E din ce în ce mai…
#96

Pantalonii lungi sunt din ce în ce mai scurți. Cred că Ion Cristoiu jubilează, în sfârșit. Adică înțeleg moda, vârstele, chiar și suplimentele imunitare cu ulei de pește, dar s-a trecut pe nesimțite de la o simplă sugestie de prezentare a cracului suflecat, la a nu mai include deloc bucata aia de material. Practic, dacă…
#92

Sigur că și bicicliștii merg în București pe contrasens. Orașul e și al lor. Două roți nu te fac neapărat om. Încorsetarea individului între niște dungi de vopsea e o convenție arhaică, pe când urangutanul modern are o personalitate dinamică și vibrantă. El nu are nevoie de sens, pentru că face schimb de melodii pe…
#84

Uneori mi se face dor de casierele din anii ’90, alea care știau și cu ochii închiși nu doar ce mărci de țigări aveau la vânzare, dar și unde le țineau. Azi, 2019, UE-mozzarella-tiramisu, mașini electrice și telefoane cu multe camere foto, dar dacă dă naiba și nimerești la coadă la casă în spatele cuiva…
#81

Există partidul Prahova în Acțiune. Are sloganul “Ambiția de a realiza ceva măreț”. În sine, asta îmi aduce o liniște interioară, deși cred că la un moment dat s-au ratat niște oportunități. S-a trecut poate prea ușor peste “Prahova în Alertă”, iar dacă nu era pandemia asta, ar fi fost o șansă extraordinară pentru “Prahova…
#40

“Prezentați codul unic la ghișeul de programări online.” (Statul Român, Serviciul Pașapoarte)
#37

Life ends up being this constant fraction between your most and least favourite persons.
#05

Biblia a fost primul brandbook din istorie. Cum e și normal, nu-l respectă nici dracu’.
#01

Când dai să scrii “Helvetica”, dar subconștientul tastează “Livache”.