Plaja publică din Bogliasco are 30 pe 15m și e plasată la poalele bisericii din localitate. O plajă cu biserică la balcon. Sunt atât de apropiate, încât la intervale regulate plaja e inundată și de bătăile clopotului pe care-l ține în cârcă. Oricine vine dinspre gară spre mare e obligat să treacă prin fața lui dumnezeu.
Ieri de dimineață era multă lume adunată pe trepte, îmbrăcată destul de frumos. Nuntă, botez, hram – sigur genul de chestie pe lângă care nu vrei să treci dacă porți uniforma de turist est-european cu aspirații mici spre mijlocii: bermude – șapcă – sandale, plus tricoul ăla în care o să dormi peste câteva luni. 30 de grade la ora 10:00, oamenii ăia apretați, la costum negru. Tu în sandale, pregătit de viață în alte feluri. Ți se face și jenă. Nunțile creează obligații indiferent de gradul de rudenie. Darămite când ne tragem toți din Traian. Popor latin ține la popor latin. În fine. Capul între umeri, cum scrie la brandbook, îți vezi de drum, că ziua-i lungă și complexă. Aproape la fel de lungă și de complexă ca dricul ăla cu sicriu alb inconjurat de oameni în negru, pe care tocmai i-ai depășit târșâind.
Pauză, gând, 30 de grade. Apret. Sandale. Cer. Dric. Sfârșitul tuturor obligațiilor. Bătaie. Inimă. Clopot. Mare. Atât de aproape sunt.
16.07.2022