Tag: zâmbeteInterne

#130

Am fost la ANAF Sector 6. După niște ani de absență de pe scena ghișeelor fizice cu plexi-glass palpabil și parfum nobil de pix albastru-regal. Zău dacă nu e un obiectiv turistic major. Ar trebui organizate tururi ghidate. Că oricum nu știi niciodată la ce coadă tre’ să stai de fapt. Așa, dacă te duci…
#125

“Eu la film, tata la meci.” E probabil răspunsul meu preferat când întrebarea e “Ce faceți?”. Nu spune multe despre “ce”, dar rezolvă elegant și minimalist acel “faceți”. Ceea ce e de apreciat. Minimalismul e ultima chestie pe care o legi de generația ’47. Nu e la fel de simplu când întrebarea vine din sens…
#120

Plaja publică din Bogliasco are 30 pe 15m și e plasată la poalele bisericii din localitate. O plajă cu biserică la balcon. Sunt atât de apropiate, încât la intervale regulate plaja e inundată și de bătăile clopotului pe care-l ține în cârcă. Oricine vine dinspre gară spre mare e obligat să treacă prin fața lui…
#118

Ca tot omul, bag de seamă că steagurile arborate pe internet nu salvează multe vieți zilele astea. Nu comentez intenția, nici n-aș vrea să fiu arătat cu degetul de presa occidentală că n-am pus umărul să ajut la marea de-rusificare, tocmai când toate feedurile din scara mea de bloc duduie de ajutor vizual umanitar. Am…
#115

Trec prin locuri în care am crescut și le resuscitez involuntar. Dacă închid ochii lângă blocul alor mei, aud anul ‘99. Ca o compilație de white noise pe youtube, doar că în loc de crowded cafés sau motoare de avion, se aude un parc public. Pași în trecere, strigăte de copii demenți care se joacă…
#110

Mai sunt momente în care nu ești acasă și răspunde robotul. Te speli absent pe dinți, privești ochii din oglindă și în ochi nu e nimeni. Nici 15-le pletos, nici 30-ul așezat. Nici încredere, nici confirmare. Ce ar putea fi un mod cât de cât onest de a începe sau a încheia o zi devine…
#109

Câțiva ani mai târziu, încă mi se întâmplă des ca lumea să creadă că nu-s român. Cred că rămâne una dintre cele mai mari realizări ale mele, pe persoană fizică. Mă emoționează teribil și mă bucur ca un copil, mereu de parcă ar fi prima dată. Scuze, Mihai, Ștefan, Corvine.
#106

Mașina timpului. Poate nu era vorba neapărat de găuri negre, cât de casete negre. Că mai greșește câte unul un cuvânt la transcriere, nu-s toți premianți. În fine, doar prezint posibilități. Nu mă pricep, nu-i domeniul meu. Când vine vorba de timp, am dificultăți și cu liniaritatea. Întârzii relativ des. Am întârziat de la început.…
#100

O doamnă în vârstă iese încet din bloc sprijinindu-se într-o cârjă. Face 3 pași pe minut, pare să fie un efort serios, totuși își poartă corect masca. Parcurge atent cei 5m de la lift la ușa blocului, într-o misiune guvernată mai mult de spirit, în timp ce eu tocmai intru în clădire. E 11 dimineața,…
#91

Am citit de curând într-un comentariu de Fb o urare care mi s-a părut a fi un fel de apogeu al cordialității: “Vă doresc cele mai bune!” Adică “cele mai bune gânduri” încrucișat cu “toate cele bune”, minus esențialul. Am povestit chestia asta mai multor prieteni și s-a dovedit fără excepție un mic prilej de…
#32

SMS, productiv uneori scriu atât de frumos, încât mă trezesc deodată ca am sub degete scenarii întregi pentru diverse dezastre naturale, tragedii localizate vag, sau pași mici înspre absurd. acum ceva timp, spre pildă, am scris un atac de panică superb, pe care, de bucurie, l-am și produs, jucat și regizat în numai 2h44′. mai…