Am fost la ANAF Sector 6. După niște ani de absență de pe scena ghișeelor fizice cu plexi-glass palpabil și parfum nobil de pix albastru-regal. Zău dacă nu e un obiectiv turistic major. Ar trebui organizate tururi ghidate. Că oricum nu știi niciodată la ce coadă tre’ să stai de fapt. Așa, dacă te duci în prealabil într-un tur muzeal de weekend cu ghid audio, îmbini utilul cu plăcutul, istoria cu faptele, urmele de lipici pe lemn cu focarele de salmonella. Și ești pregătit pentru când apare oportunitatea unui Drum.
Am fost la ANAF Sector 6. Îmbrăcat în blugi, bascheți și hanorac. Cu sacojă de hipster și dosar de oameni mari, plastifiat regulamentar. Copie de buletin și playlist de Spotify. Cerere A4 completată și ambiții wireless. O sumă de contrarii care l-a făcut pe paznic să chicotească atunci când m-am împiedicat de o treaptă construită în concordanță cu legile statului. Nu știi în ce te bagi, băiete. Habar n-ai tu pe ce culmi urci.
Am fost la ANAF Sector 6. Unde o parte dintre ghișee sunt la etaj, așa cum anunță majuscul un A4 printat și lipit cu scoci pe ușa de termopan alb de la intrare. Totul e armonie, pașii sunt de dans, se simte doar lipsa unei icoane care să te prompteze să faci cruce taximetristic, în cursă scurtă, pe o arie de maxim 10 cm în aer, la nivelul gâtului. De gât atârnă tot și toți suntem grăbiți. Ghișeul 11 pare un ghișeu bun, așa că optezi și oftezi pentru el. 3 oameni în față, și mai e o oră de program legal. Șanse care par bune.
Am fost la ANAF Sector 6. Unde Ghișeul 11 nu e cu noroc. Mi s-a recomandat un Parter, “ușile de sticlă”. Exult. Sticlă. Asta materie primă. Nisip tratat termic până la transparență. Tot ce-ți dorești de la un stat ancorat în modernitate. O doamnă simpatică la modul durduliu, tunsă pierdut la spate mai corect ca mine, mă întreabă dacă am bon de ordine. Am lacrimi în colțurile ochilor. Bon, tată. De ordine. Îmi zice că se ia “de la robotul din hol”. Plâng pe interior: au și robot. Doamna îmi ia actele, pe bază de prietenie și hanorac, timp în care mă duc să mă împrietenesc și cu robotul. Să fie ordine în lume.
Am fost la ANAF Sector 6. Soțul doamnei tunse pierdut e bucătar. Îmi zice că l-a sunat adineauri să-l întrebe ceva și el i-a zis să-l lase în pace că are o cununie mâine, nu-și vede capul de stress. Iar ea l-a întrebat cu cine se însoară încă o dată. Râdem amândoi într-un cocktail de sentimente uman și corect birocratic. Plătesc cash niște lei. Primesc un document A3 de mai multe pagini. Îmi aduc aminte de tubul negru de plastic în care căram planșe în facultate. Nostalgia e drog legal în spațiul ăsta căptușit impresionist cu teancuri de foi concrete. Nu te amendează nimeni pentru amintiri. Robotul din hol empatizează ordonat, în timp ce vomită bonuri.
Am fost la ANAF Sector 6 și nu-mi pare rău. Am verificat actele primite, toate ștampilele erau la locul lor simetric. Foile, de un alb virgin. Am zis săru’mâna la plecare, am coborât la loc treptele de putere și am zâmbit în cap.