Oare delfinii se mântuiesc?
Ai crede că în Rai pot ajunge doar delfinii buni, onești, delfinii cuminți care dau mingea înapoi – ăia care înoată cu turiștii indiferent de culoarea pașaportului și emit ultrasunete în deplin mindfulness, respectând cu strictețe orele de liniște absolută afișate la avizier. Iar ăia răi – delfinii cămătari sau delfinii imobiliari, de exemplu – ajung probabil să ardă în Infern. Și nu oricum, ci pe vecie, chestie care poate pune dificultăți oricărui mamifer înotător.
Bănuiesc că e greu de zis. Nici la bipezi nu e mereu clar care-s criteriile de examen, dar pare important să participi.
Altfel, dacă acceptăm consensul ăla blând cum că dumnezeu lucrează prin oameni (în mod exclusiv, sanchi), aș fi curios la ce s-a gândit marele luminat când a creat crema de protecție solară. Oare se dă cu curul de azimut de la atâta râs de fiecare dată când ne vede aplicând straturi unii pe alții? De la a doua ungere sigur râde cu lacrimi. Adevărul gol-goluț e că niciodată nu știi pe unde ai mai dat, pe unde s-a prins, pe unde nu. Ăsta examen dificil. Fiecare aplicare succesivă de SPF e o încercare de a rezolva un puzzle în care piesele nu se văd. Dai la întâmplare, freci părți moi în abstract, și speri la o zi bună.
După, face fiecare ce poate. Poate ar fi necesară o ramură nouă a ghicitului, în piele bronzată câș, la fel cum acceptăm că se poate ghici profesionist în zațul de cafea. E o convenție, în fond, la fel cum face Academia Română cu fiecare ediție nouă de DOOM. Să pară că lucrurile au un sens, să ne putem minți în continuare că nimic nu se pierde. Testul Rorschach în arsuri de gradul unu – ăsta e viitorul.
Cât despre prezent, el poate fi oricum. Numai nu absent. O dovedește grupul statuar cu scena nașterii lui Iisus la care au poposit și doi delfini, probabil osteniți după lungul drum prin deșerturile Bethleemului. Primul cuplu de delfini creștini, așa cum poate îl va fi consemnat istoria religiilor. Și-a dorit foarte mult să fie acolo.
E ok. Lucrurile nu trebuie să fie într-un fel. Bine că sunt, la urma urmei. Dumnezeu se încăpățânează să fie cu noi, și pe apă, și pe uscat. Prin comparație, sensul pare un ac fin, greu de găsit, alunecos ca o aripioară dorsală. Genul de iluzie persistentă care ne împiedică să ne bucurăm de muzică trap, vloguri, deadline-uri sau de piuitul pios al delfinilor de pretutindeni.
19.07.2022