Pantalonii lungi sunt din ce în ce mai scurți. Cred că Ion Cristoiu jubilează, în sfârșit.
Adică înțeleg moda, vârstele, chiar și suplimentele imunitare cu ulei de pește, dar s-a trecut pe nesimțite de la o simplă sugestie de prezentare a cracului suflecat, la a nu mai include deloc bucata aia de material. Practic, dacă nu faci parte din secta respectivă (pentru care am o deosebită admirație și un respect nemărginit) plătești preț întreg, dar primești 85% din produs. Asta e discriminare. E genul de pantalon pentru care îți trebuie în prealabil jambiere. Și e un drum periculos. Azi jambiere, mâine niște apărătoare de tibie – așa a apărut și FCSB. Și se vede în interviurile lor de după meci cât de neplăcut e să te confunde lumea cu fotbaliștii adevărați.
Revenind la pantaloni incompleți, mizeria asta seamănă puțin cu escrocheria lui Apple de a vinde telefoane fără încărcător. În ritmul ăsta o să începem să verificăm compatibilitatea nădragilor mai ceva ca tipurile de port USB. N-ar fi o problemă, dar ocaziile de a cere pantaloni împrumut sub pretextul lui “1% baterie” sunt ceva mai rare.
De acord să salvăm planeta, dar aș vedea mai degrabă oportun să renunțăm la pălării întâi, dacă e să luăm asumat o decizie la nivel de specie.
Vorbiți între voi. Aștept răspuns.
Mulțumesc.