Greu după aseară. Aproape că nu îmi vine să mă relaxez. Poate sufăr de CeTePeză cronică.
Ascult albumul nou Partizan, de pe care câteva dintre piese sunt începute în ’84, când Artan și Suedezu aveau 22-23 de ani, și finalizate în 2025, la 63-64.
Poza unu și poza doi, cu niște cântece între ele. Coapte între adolescență și pensie, între Angela Similea și Nine Inch Nails, între Actualități și Idles. Între frig rusesc și încălzire globală, între Ceaușescu și Nicușor. Între “oile placide” și Dani Mocanu. Dar există viață între poze. De multe ori nu pare, e mult zgomot. Știm exact cât am îmbătrânit în ultimele 6 luni fiecare, procentual și pe categorii de vârstă, chit că instalarea morții la timpul ei va fi la fel de relativă ca un exit-poll.
Mai zicea deunăzi un Marius Chivu că e de porc să semene Partizan din 2025 cu Billy Idol din ’84. Căci sunt nu doar probleme mari în lume, cât și urechi vigilente pentru dânsele. Calibrate atent, între gargară pertinentă și comentarii pedante. Între interesant și difuz. Între Club A și Control. Între capturi la minut și butoane de volum. Sau între ce-am fost și ce suntem. Între noi și noi. Tot felul de distanțe focale și alegeri, iar între ele mici fascicule de lumină.
Merci, Nicușor.
19.05.2025