overthinking - Page 2

#111

Între Casa Poporului și Sala Palatului, nu știu ce urăsc mai serios. Prima e mult prea greu de ocolit, a doua a distrus concertul lui Morrissey din 2015. “How soon is now?” a sunat atunci mai urgent ca niciodată. Mă amuz când aud că Festivalul Enescu își ține mare parte dintre concerte acolo, iar lumea…
#110

Mai sunt momente în care nu ești acasă și răspunde robotul. Te speli absent pe dinți, privești ochii din oglindă și în ochi nu e nimeni. Nici 15-le pletos, nici 30-ul așezat. Nici încredere, nici confirmare. Ce ar putea fi un mod cât de cât onest de a începe sau a încheia o zi devine…
#109

Câțiva ani mai târziu, încă mi se întâmplă des ca lumea să creadă că nu-s român. Cred că rămâne una dintre cele mai mari realizări ale mele, pe persoană fizică. Mă emoționează teribil și mă bucur ca un copil, mereu de parcă ar fi prima dată. Scuze, Mihai, Ștefan, Corvine.
#108

Cash-ul nu mai e ce a fost și totuși azi m-am trezit mergând spre un ATM de proximitate, să scot niște bani cu ZERO comision, cum ne-au învățat la televizor acum câțiva ani. În drum trec pe lângă o florărie benignă, aceeași pe care o văd în fiecare săptămână – genul civilizat, cu rafturi de…
#107

“Cea mai stabilă rețea.” Un banner publicitar instalat pe fațada unui bloc din ’59, care la primul cutremur serios are șanse să se porteze la cu totul alt operator. Un descriptor cel puțin curios, premiant în patria instabilității cronice. În același timp, un fel de refren ironic pentru toate aberațiile care cresc sălbatic în și…
#106

Mașina timpului. Poate nu era vorba neapărat de găuri negre, cât de casete negre. Că mai greșește câte unul un cuvânt la transcriere, nu-s toți premianți. În fine, doar prezint posibilități. Nu mă pricep, nu-i domeniul meu. Când vine vorba de timp, am dificultăți și cu liniaritatea. Întârzii relativ des. Am întârziat de la început.…
#104

Nu știu despre Dumnezeu, dar cred în umor. Există, în măsura în care crezi în el. Nu îl vezi, dar e posibil să-l simți. Ai putea să zici că e omniprezent, iar ăsta în sine e un cuvânt destul de funny în județul din care vin. E tot timpul prin preajmă sub o formă sau…
#103

Și înțelegând în sfârșit obiceiurile străvechi sinuoase după care statul funcționa impasibil încă suspendat undeva între post-comunism și post-punk, a dus kilul de iarbă într-un birou notarial, să-l legalizeze. Îl îngrozea totuși gândul ca n-are la el nici o copie după buletin. Oamenii ăia n-au suflet. Și țin la etichetă. Nu se uită la tine…
#102

Unele dimineți trag la cântar. Foarte greu îți găsești frecvența. Cauți și nu prinzi nimic. Doar zgomot static și un corp care înțelege. Mental, ai coerența unui robot de bucătărie care a greșit și camera, și etajul. Ghhhhr-phhrr-hârrr-mârr-scârrr. Un cântăreț de trap de mare perspectivă, captiv într-un dreptunghi la punct fix. O problemă de geometrie…
#101 plus

Nicăieri nu găsești pijamale purtate pe stradă cu mai multă duioșie decât între blocurile din Drumul Taberei. Pur și simplu te simți ca acasă. Ești mereu la un pas să rogi orice trecător la întâmplare să îți dea untul din frigider.
#101

În ceea ce pare o mișcare reacționară fără precedent, pe proaspătul pietonal din fața MNAR o doamnă cu fixativ în păr tocmai m-a întrebat adineauri unde e cel mai apropiat mall. Mă bătea soarele în cap de vreo doua ore, dar abia întrebarea asta m-a răvășit complet. Mă gândesc că poate n-ar fi o idee…
#100

O doamnă în vârstă iese încet din bloc sprijinindu-se într-o cârjă. Face 3 pași pe minut, pare să fie un efort serios, totuși își poartă corect masca. Parcurge atent cei 5m de la lift la ușa blocului, într-o misiune guvernată mai mult de spirit, în timp ce eu tocmai intru în clădire. E 11 dimineața,…
#99

1. Chiar dacă se întâmplă să câștige Anglia turneul, “Football is coming home” rămâne cea mai mincinoasă lozincă de la Brexit încoace. Singurul plonjon eficient pe care îl putea avea Anglia la penalty-uri era ăsta al lui Sterling în careul advers. Săracul Pickford plecase demult după țigări. Tot într-acolo cred că s-a dus și fotbalul…
#98

Epidemia de talent show-uri din ultimii ani a oferit, în caz că mai era nevoie, un circuit oficial și o caroserie demnă virusului ăsta neaoș care e datul cu părerea. În sensul că suntem din ce în ce mai mulți care o facem la un nivel tot mai competitiv. E din ce în ce mai…
#97

Gluma e glumă, dar trăim din ce în ce mai mult în telefoane. Zilele trecute mergea în fața mea un puști, supt total în telefon, probabil schimbând mesaje cu ceva tipă. N-a avut cum să evite un rahat proaspăt de câine pe care viața a hotărât în ultimul moment să i-l scoată în cale. Iar…
#96

Pantalonii lungi sunt din ce în ce mai scurți. Cred că Ion Cristoiu jubilează, în sfârșit. Adică înțeleg moda, vârstele, chiar și suplimentele imunitare cu ulei de pește, dar s-a trecut pe nesimțite de la o simplă sugestie de prezentare a cracului suflecat, la a nu mai include deloc bucata aia de material. Practic, dacă…
#95

Mă surprinde de fiecare dată plăcut această legătură nevăzută dintre investitorul în bitcoin și începutul de chelie.
#94

Curios cum în ciuda tuturor acestor butoane de “Află mai multe”, noi ca oameni devenim din ce în ce mai proști și arbitrari. Pare că totul e o mare farsă și că nimeni nu află de fapt nimic nou niciodată. În schimb, din ce în ce mai multă lume știe. Orice, din surse sigure și…
#93

Un spot la pateu vegetarian, în care un porc să te întrebe dacă tu știi care e vârsta reală a ficatului lui.
#92

Sigur că și bicicliștii merg în București pe contrasens. Orașul e și al lor. Două roți nu te fac neapărat om. Încorsetarea individului între niște dungi de vopsea e o convenție arhaică, pe când urangutanul modern are o personalitate dinamică și vibrantă. El nu are nevoie de sens, pentru că face schimb de melodii pe…
#91

Am citit de curând într-un comentariu de Fb o urare care mi s-a părut a fi un fel de apogeu al cordialității: “Vă doresc cele mai bune!” Adică “cele mai bune gânduri” încrucișat cu “toate cele bune”, minus esențialul. Am povestit chestia asta mai multor prieteni și s-a dovedit fără excepție un mic prilej de…
#90

În mod normal, o discuție cu biscuiți pe masă ar trebui să se cheme “biscuție” și să fie un motiv spontan de bucurie. Dar în țara asta nu merge nimic. Dacă Florin Cîțu și Vlăduț ar fi stat alaltăieri la o biscuție, alta era situația acum. (Cuvinte care ne trebuie, Vol. I) 15.04.2021
#89

“Jos pandemia” e o scandare care surprinde esența națiunii. Peste câteva zile pandemia va fi prinsă și împușcată la Târgoviște. După care totul va fi la fel de familiar pentru alți 30 de ani. ‘Fraților, neam înfrânt.’ 29.03.2021
#88

E greu să mai fii pieton în orașul ăsta fără să întrerupi la fiecare câțiva pași câte o “ședință foto” de instagram, DSLR included. Practic, nu mai e loc de viață între atâtea simulări. Nu știi niciodată ce cadru strici. Scuze eu.
#87

Trăim într-o lume care iubește multi-tasking-ul, dar urăște gerunziul. Ăsta da conflict interior.
#86

15 ani și un efect de urmărire 20.07.2018 În primăvara lui 2003 am dat din greșeală pe Eurosport. Mi-a sărit în față o masă verde, mare cât tot ecranul, în jurul căreia se tot învârteau niște domni îmbrăcați mai ceva ca la nuntă. O voce gravă din off îi petrecea la fiecare mișcare, descriindu-le minuțios…
#85

“I have a theory that most of design, in general, is the creation of affection” (Milton Glaser)